E sigur. Simona Halep va fi numărul 2 în clasamentul WTA pe 11 august. Na Li nu va juca în sezonul american

E sigur. Simona Halep va fi numărul 2 în clasamentul WTA pe 11 august. Na Li nu va juca în sezonul american
  • Publicat:
  • Actualizat:

După turneul câștigat la București (13 iulie), Simona Halep a intrat într-o scurtă vacanță, iar acum se pregătește intens pentru sezonul suprafețelor tari (hard). Simona a primit astăzi o veste excelentă, urmând să ocupe locul doi în clasamentul WTA, începând cu 11 august, după ce chinezoaica Na Li a anunțat că nu va particpa la următoarele turnee: Montreal (4-11 august), Cincinnati (11-17 august) și US Open (25 august – 8 septembrie).

„Am decis să mă retrag de la următoarele evenimente WTA: Montreal, Cincinnati și US Open. Începând cu luna martie am avut probleme cu genunchiul meu, iar echipa medicală m-a sfătuit că am nevoie de o pauză pentru a mă odihni. Atept cu nerăbdare să revin în această toamnă”, a scris Na Li pe contul său de Facebook.

Na Li a „făcut” semifinale în 2013 la turneul cunoscut și sub denumirea de Rogers Cup – a fost eliminată de Sorana Cîrstea, care îi administra un 6-1, 7-6 (5), înainte să piardă ultimul act, contra Serenei – și avea de apărat 395 de puncte. Cum diferența dintre jucătoarea din China și Halep este în acest moment de doar 175 de puncte, neparticiparea acesteia la Montreal (4-10 august) produce rocada între cele două. Chinezoaica avea nu mai puțin de 1690 de puncte de apărat în sezonul american, ajungând până în semifinale la toate cele trei turnee importante. Astfel, prăbușirea ei în clasament va deveni inevitabilă, având șanse mari să o depășească chiar și cehoaica Petra Kvitova.

Halep nu va participa nici ea la Montreal, dar nu va pierde niciun punct în clasament, ținând cont că nu a jucat nici sezonul precedent în Canada. „La Montreal nu am jucat anul trecut și am făcut aceeași alegere și în 2014. În acest fel am ales eu să-mi programez turneele. Am jucat destul de mult anul acesta și cred că pot lua o săptămână liberă.  Așa  am procedat și sezonul trecut și nu a fost greu, îmi fac programul după cum simt. Merg foarte liniștită și cu mare încredere la US Open.  Sper să câștig cât mai multe meciuri acolo, dar nu mă aștept la ceva mare”, a spus eleva lui Wim Fissette.

Halep are cu 10 ani mai puțin decât Na Li, jucătoare cu care se află la egalitate în dreptul rezultatelor directe. Simona s-a impus în primul tur la US Open 2011 (hard), cu scorul de 6-2, 7-5, în timp ce chinezoaica a câștigat în manșa secundă la Wimbledon 2013, 6-2, 1-6, 6-0. 

Acum, constănțeanca va porni în urmărirea Serenei Williams, pentru a deveni regina tenisului feminin, titlu oferit de prima poziție a clasamentului. Halep a pierdut toate cele trei întâlniri cu americanca de care o despart 2271 de puncte: 3-6, 6-2, 6-1 în turul doi la Wimbledon 2011, 6-3, 6-0 în semifinale la Roma 2013 și 6-0, 6-4 în sferturi la Cincinnati 2013.

Turneele la care Simona va mai evolua în 2014: Cincinnati (SUA), New Haven (SUA), US Open (SUA), Tokyo (Japonia), Wuhan (China), Beijing (China), Moscova (Rusia) și Turneul Campioanelor (Singapore).

CLASAMENT WTA ACTUAL:

1. Serena Williams (SUA) 9231 de puncte
2. Na Li (China) 6960 de puncte
3. Simona Halep (România) 6785 puncte
4. Petra Kvitova (Cehia) 6070 puncte
5. Agnieszka Radwanska (Polonia) 5130 puncte
6. Maria Șarapova (Rusia) 4881 puncte
7. Eugenie Bouchard (Canada) 4460 puncte
8. Angelique Kerber (Germania) 4365 puncte
9. Jelena Jankovic (Serbia) 3900 puncte
10. Victoria Azarenka (Belarus) 3812 puncte

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
S-au stabilit regulile obligatorii. Decizia a venit astăzi direct de la vârful UE
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×